Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, ales vicepreşedintele European Patient Forum

Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, a fost ales în funcția de vicepreședinte a European Patient Forum, în urma alegerilor desfășurate în cursul săptămânii trecute, a anunțat marți Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, într-un comunicat. 

Radu Gănescu a ocupat anterior funcția de trezorier al organizației pentru două mandate succesive, începând din anul 2014.

Din board-ul European Patient Forum fac parte pentru prima dată în istoria acestei organizații doi români. În urma alegerilor pentru board desfășurate în luna aprilie, a fost aleasă în funcția de trezorier Gabriela Tănăsan, din partea European Network for (ex)-Users and Survivors of Psychiatry, precizează Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.

Din boardul EPF mai fac parte Marco Greco – președinte, Stanimir Hasurdjiev, Hilkka Karkkainen, Elisabeth Kasilingam, Marzena Nelken, Cor Oosterwijk și Michal Rataj.

“Este o onoare și pentru mine și pentru COPAC să fiu ales într-o astfel de funcție. În ultimii ani, colaborarea COPAC cu organizații din alte țări și cu rețelele europene a fost tot mai strânsă. Sper ca toate proiectele și colaborările la nivel european să susțină accesul pacienților la tratamente și îngrijiri medicale de o calitate tot mai bună”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

COPAC este singura organizație membră a European Patient Forum, unde a fost primită în 2010.

European Patients Forum este o organizație-umbrelă la nivel european, care susține drepturile pacienților din întreaga Europă. EPF numără 72 membri, reprezentând organizații ale pacienților cu boli cronice la nivel național și european.

Sursa: Hot News

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: