Dragoș Zaharia: “Am votat pentru un sistem de sănătate ca afară!”

Ieri, la secția amenajată în incinta Școlii Gimnaziale “Vasile Goldiș” din Alba Iulia l-am surprins în timp ce își exercita dreptul de a vota și pe Dragoș Zaharia, președintele SPEROMAX Alba, însoțit de soție.

El însuși afectat de scleroza multiplă, nu a ratat nici o votare, chiar dacă asta a însemnat să-și ia scaunul rulant la purtare și să treacă cu el peste borduri, peste praguri de porți, precum cea de la intrarea din spate a școlii unde este arondat să-și exprime votul, și peste orice alt impediment, de parcă handicapul nu i-ar fi fost de ajuns.

“Am votat pentru o justiție imparțială, pentru un sistem de sănătate ca afară și pentru că vrem să ne și simțim cetățeni europeni la noi în țară, să nu fim europeni doar cu numele. Am votat atât pentru referendum cât și pentru parlamentarii europeni, de la care avem așteptări și în ceea ce privește sistemul de sănătate românesc. Eu cred că cei care merg în Parlamentul European ne reprezintă și pe noi, așteptăm de la ei să găsească formule pentru a atrage fonduri din care să se facă proiecte pentru sănătatea atât a celor cu handicap, cât și a celor fără”, ne-a declarat Dragoș Zaharia.

Sursa: Ziarul Unirea printat
Autor: Stoia Maria Daniela

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: