Un clujean, profesor la UMF, ajunge șeful Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare

Un clujean e noul președinte al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare.

E vorba de profesorul Dafin Mureșanu de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, ce ajunge să conducă cea mai reprezentativă organizație europeană dedicată neuroreabilitării, The European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNRS). Mandatul durează doi ani iar Mureșanu, din funcția sa de vicepreședinte, a fost ales în funcție în urmă cu două săptămâni, la Lausanne în Elveția, la a patra ediție a congresului european de neuroreabilitare. Timp de zece ani Mureșanu, ca vicepreședinte al EFNR, a coordonat întregul pachet de programe educaționale al federației la nivel european.

Dafin Mureșanu este directorul Departamentului de Neuroștiințe de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca și membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, iar până în luna mai a fost președinte al Societății de Neurologie din România.

EFNRS are sediul în Viena și are în componența sa toate societățile de neurorecuperare din țările Uniunii Europene, dar între membri sunt și specialiști și cercetători științifici din întreaga lume.

Sursa: Actual de Cluj

Leave a Reply

%d bloggers like this: