Moș Crăciun este așteptat și de pacienții cu scleroză multiplă. Vezi cum poți să contribui

Centrul de Resurse ”Academia Doamnelor” din cadrul Primăriei Alba Iulia și Asociația SM Speromax Alba au încheiat un parteneriat menit să vină în sprijinul bolnavilor de scleroză multiplă din județ. Activitățile ce au loc în această perioadă vor avea un impact pozitiv asupra beneficiarilor, pe termen lung.

Concret, echipa și voluntarii Centrului au demarat o serie de ateliere creative, în cadrul cărora îi învață pe beneficiarii și voluntarii SM Speromax Alba tehnici de realizare a diferitelor obiecte decorative. Prima astfel de întâlnire a avut loc vineri, 24 noiembrie. Cei prezenți au realizat suporturi pentru lumânări, folosind tehnica ”quilling”. Obiectele confecționate pe durata atelierelor vor fi dăruite celor care vor face donații pentru cei 80 de pacienți ai Asociației SM Speromax. O parte din ele se vor găsi la standul ce va fi amplasat pe data de 1 decembrie, în Cetatea Alba Carolina. Astfel, pentru fiecare donație constând în bani, oamenii vor primi câte un obiect confecționat manual, în semn de mulțumire pentru gestul făcut.

Strângere de cadouri

Mai este puțin până vom intra în așa-numita lună a cadourilor, iar echipa Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor” Alba Iulia dorește să implice comunitatea locală într-o acțiune de strângere de cadouri pentru pacienții cu scleroză multiplă, astfel încât sărbătorile să vină cu un zâmbet și pentru ei.

Cei care doresc să contribuie cu daruri sunt așteptați la sediul  Centrului, de pe strada Gladiolelor, nr. 3A, începând din data de 28 noiembrie, până pe 15 decembrie. Cutiile nu vor fi sigilate, pentru a putea fi verificat conținutul acestora.

Trebuie menționat faptul că la alegerea cadourilor trebuie ținut cont de câteva recomandări:

  • Beneficiarii Asociației SM Speromax Alba au între 18 și 70 de ani, iar mulți dintre ei sunt imobilizați la domiciliu din cauza bolii. Asta înseamnă că în mai mică măsură au nevoie de haine, deși puteți pune șosete, mănuși sau fulare dacă sunt noi;
  • Pachetele pot conține alimente neperisabile (vă rugăm să verificați data de expirare, luând în considerare că vor ajunge la beneficiari în preajma Crăciunului), obiecte de igienă personală, dar și cărți;
  • Pacienții cu scleroză multiplă au mare nevoie de suplimente alimentare și parafarmaceutice. Iată o listă cu ce folosesc cei mai mulți dintre ei: Milgamma N, Tena Lady Extra Plus, Coenzima Q10, Tena Pants, Bilobil Forte, Osteocare, Tena Slip, Neuromultivit, Neuroage, vitamina D, Omega 3, Tonotil și multivitamine;
  • Persoanele care au disponibilitatea de a dona mai mult pot aduce dispozitive medicale, cadre fixe, cadre cu roți sau scaune rulante sau pot face donații pentru carburant, pentru a susține deplasările dese ale voluntarilor și membrilor Asociației SM Speromax Alba la domiciliile pacienților.

Împreună putem aduce un zâmbet pe fețele celor care suferă de scleroză multiplă și să le demonstrăm implicarea și grija comunității față de nevoile lor.

Sursa: Revista de Alba

Leave a Reply

%d bloggers like this: