Cresc, în două etape, indemnizațiile persoanelor cu handicap

Printr-o ordonanță de urgență, Guvernul a majorat valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități, începând cu 1 ianuarie 2018.

Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Una dintre cele mai importante modificări se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap. Concret, de acum înaintea acestea vor fi raportate la Indicatorul Social de Referință (ISR)și nu la Indicele Prețului de Consum.

ISR este stabilit, pentru 2017, la 500 lei.

Majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima – începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua – de la 1 iulie 2018.

Începând cu 1 ianuarie 2018, vor crește:

– indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:

  • 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav – adică 325 lei în loc de 234 lei;
  • 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat – adică 250 lei în loc de 193 lei;

– bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:

  • 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav – adică 125 lei în loc de 106 lei;
  • 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat – 100 lei în loc de 79 lei;
  • 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu – 50 lei în loc de 39 lei;

– prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

  • 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav – adică 250 lei;
  • 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat – adică 150 lei;
  • 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu – 50 lei.

Începând cu 1 iulie 2018 vor crește:

– indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:

  • 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;
  • 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.

– bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:

  • 30% din ISR;
  • 22% din ISR;
  • 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

– prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

  • 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;
  • 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;
  • 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creșterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%.

Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilități, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.

O altă noutate a actului normativ o constituie obligația instituțiilor publice cu peste 50 de salariați de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilități.

Sursa: Digi24

Leave a Reply

%d bloggers like this: