Centre noi de tratament pentru bolnavii de scleroză multiplă

Mulți dintre pacienții cu tratament în programul național de Scleroză Multiplă sunt nevoiți să călătorească sute de kilometri lunar pentru a beneficia de tratament, afectând semnificativ bugetul familiei și securitatea locului de muncă, eficiența programului de tratament, dar mai ales calitatea vieții pacienților, în ciuda faptului că există posibilitatea administrării tratamentului în spitale din proximitate, care au toată expertiza necesară.

Participanții la cea de-a XV-a ediție a Seminarului Național SM organizat de Asociația de Scleroză Multiplă din România au solicitat autorităților prezente deschiderea de noi centre de tratament în țară pentru pacienții afectați de această boală, soluționarea blocajului privind transferul pacienților la centrele de tratament din proximitate și actualizarea programului de tratament cu terapii noi.

 

700 de pacienți la Spitalul Colentina

În prezent, 4.000 de pacienți afectați de SM sunt tratați în același număr de centre (11 centre), cu o medie de 400 de pacienți/centru. ”Sunt centre de tratament, de exemplu Spitalul Colentina din București, care adună aproape tot Sudul țării, cu aproximativ 700 de pacienți SM tratați, fiind supra- aglomerate, ceea ce afectează grav calitatea serviciilor medicale, lucru care ar putea fi îmbunătățit prin deschiderea de noi centre și transferarea pacienților în aceste centre de proximitate. Pacienții trebuie să se deplaseze lunar în centre de tratament, venind de la distanțe foarte mari”, a atras atenția Ștefania Pescaru, președintele Asociației de Scleroză Multiplă din România.

“Îmi doresc ca orice centru nou înfiinţat, sau orice centru care funcţionează în România să asigure tratamentul pacienţilor în condiții de siguranţă. Putem să discutăm flexibilizarea condițiilor în urma cărora se înființează aceste centre, dar fără a afecta siguranţa pacientului. Aceasta este prioritatea mea, prioritatea Ministerului Sănătății şi a Guvernului României. De la începutul acestui an am ridicat gradul de acces al pacienţilor la tratament prin desfiinţarea comisiilor de specialitate. În mod specific pentru pacienţii cu scleroză multiplă am reglementat modul în care aceştia pot să fie transferaţi de la un centru la altul, în aşa fel încât să poată fi trataţi în locurile cele mai apropiate de domiciliu. Urmare a demersurilor pe care specialiştii în domeniul de sănătate şi asociaţiile de pacienţi le vor face, vom acredita şi alte centre”, a declarat prof. dr. Florian Bodog, ministrul Sănătății.

În ceea ce privește soluționarea blocajului privind transferul pacienților la centrele de tratament din proximitate, specialiștii au declarat că bolnavii se pot transfera la un alt centru doar pe baza unei declarații pe proprie răspundere, și nu în baza unui formular autorizat de Ministerul Sănătății sau de Casa de Sănătate.

 

Tratament: 10 din 13 soluții terapeutice existente în UE

În ceea ce privește programul de scleroză multiplă, terapia pentru un pacient costă aproximativ 32.000 de lei. Asociația de Scleroză Multiplă a solicitat actualizarea programului de tratament cu terapii noi. ”Doar 7 soluții terapeutice sunt incluse în programul național de tratament al Sclerozei Multiple, față de 13 soluții disponibile în Uniunea Europeană”, a menționat Laurențiu Lazăr, director executiv al Asociației. Potrivit dr. Vlad Negulescu, șeful Departamentului de Evaluare a Tehnologiilor Medicale din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), lista de tratament va fi actualizată cu încă trei soluții terapeutice în cel mai scurt timp, în România urmând a fi disponibile 10 soluții terapeutice din cele 13 accesibile în UE.

Sursa: Scoala pacientilor

Leave a Reply

%d bloggers like this: