Tratament

Tratament


In prezent exista un numar de medicamente pentru SM care nu sunt legate direct de managementul simptomelor, dar care pot influenta cursul bolii. Exista mai multe medicamente cu interferon beta si glatiramer acetat, cu moduri de administrare diferite (tipul si frecventa injectiilor). Toate aceste medicamente au influenta asupra frecventei si intensitatii puseurilor, precum si asupra numarului leziunilor conform rezultatelor obtinute prin RMN. Unele medicamente par sa produca o incetinire a procesului de invaliditate. Daca o persoana este apta de a urma aceste tratamente medicamentoase, daca aceasta poate sa continue tratamentul cu un medicament, si cu care anume, sunt decizii pe care persoana cu SM trebuie sa le ia impreuna cu consilierii medicali (medicul de familie, neurologul). Trebuie luate in considerare si alte elemente ca disponibilitatea, costul, atitudinea Ministerului Sanatatii si a Caselor de Asigurari de Sanatate, etc. in luarea deciziei de a urma un tratament. Pentru mai multe detalii privind accesul la tratament si contactele specialistilor coordonatori ai programului national de tratament, puteti suna la Help Line SM 0800800044, apel gratuit.

Cuprins:

  • Intensificari
  • Simptome
  • Schimbarea cursului bolii
  • Reabilitare si management
  • Cum pot afla daca exista o metoda de vindecare sau un nou tratament?

Intensificarile (puseelor):
Tratamentul consacrat in cazul intensificarilor acute ale bolii este administrarea de steroizi care au un efect antiinflamator puternic. Steroizii reduc inflamatiile in zonele cu demielinizare permitand revenirea rapida a functiilor normale si reducand durata puseului. Tipul cel mai popular de steroizi este methyl-prednisolone care este administrat intravenos in doze mari pe durata a 3-5 zile, fiind urmat de doze orale mai mici de prednison pe durata a 1-2 saptamani.  Se presupune ca administrarea de steroizi nu are efecte asupra derularii bolii pe termen lung.

Simptomele ca:

  • Oboseala
  • Spasticitatea
  • Probleme cu vezica urinara
  • Tremur
  • Depresia

pot fi ameliorate folosind o medicatie, o terapie corespunzatoare. Neurologul dumneavoastra este in masura sa va recomande si sa instituie o metoda terapeutica pentru majoritatea simptomelor SM.

Schimbarea cursului bolii:

Recent a fost aprobata folosirea in SM a unui numar de medicamente noi (interferon beta si glatiramer acetat) care au efect asupra frecventei si severitatii puseelor si asupra numarului de leziuni care apar la RMN (Rezonanta Magnertica Nucleara).  Rezultatele pe termen lung au fost publicate pentru interferon primind autorizarea pentru folosinta in SUA, Canada, Australia, Marea Britanie si multe tari europene.

Posibile efecte secundare ale interferonului:

  • reactii in zona injectarii; acestea pot fi limitate prin adoptarea unui protocol de injectare potrivit, prin rotatia punctelor de injectare si prin masarea acestor puncte.
  • sindromul gripei care include febra, frisoane si dureri musculare: acest simptom este auto-limitat, disparand in termen de trei luni. Administrarea injectiilor seara si combinarea acestora cu tablete de paracetamol, aspirina sau ibuprofen va minimiza acest efect secundar.
  • depresia a fost un efect secundar care a aparut in perioada de teste clinice, cand cateva persoane au incercat si chiar s-au sinucis. Este prin urmare foarte importanta supravegherea medicala atenta in perioada tratamentului.

Glatiramer acetat:

Rezultatele testelor clinice cu glatiramer acetat au fost publicate. S-a constatat o reducere in rata puseelor.

Mod de administrare:

  • Tratamentul cu interferon si glatiramer acetat se auto-administreaza prin injectii sub-cutanate in fiecare a doua zi sau intramuscular o data pe saptamana sau zilnic prin injectii sub-cutanate, in functie de produsul specific recomandat de neurologul dumneavoastra.

Reabilitare si management

Desi se poate ca recuperarea unei functii sa nu fie completa, toate persoanele cu SM ar fi bine sa incerce sa-si optimizeze conditia fizica, mentala si sociala. Dupa un puseu, poate exista necesitatea unei recuperari intaritoare. In timpul perioadelor cand boala este inactiva persoanele cu SM ar trebui sa participe la programele de terapie de intretinere pentru a obtine si a-si mentine o conditie fizica optima. Aceasta terapie poate include sedinte de fizioterapie, intinderi, exercitii de coordonare, exercitii de antrenare a vorbirii si a inghitirii. Pot fi de asemenea incluse: un tratament medicamentos, o nutritie adecvata si sedinte de consiliere. In urma unui puseu poate exista nevoia producerii unor schimbari in stilul de viata social si ocupational.

De unde pot afla daca exista o metoda de vindecare sau un tratament nou?

Doctorul dumneavoastra, neurologul sau SSMR vor putea sa va informeze atunci cand apare un tratament eficient, testat din punct de vedere medical.  Volumul muncii de cercetare in SM este impresionant. In 1994 existau peste 1000 de cercetatori care aveau 1300 de teme de studiu in 34 de tari. Comunitatea SM din lume este foarte bine integrata in reteaua informationala, astfel incat orice date despre munca de cercetare, serviciile oferite noi si despre management sunt transmise rapid in toata lumea.

Fiti precauti in ceea ce priveste  metodele de vindecare sau tratamentele aparute in presa. Inainte de a incepe un asemenea tratament este necesar sa va consultati cu medicul dumneavoastra.

Cat de eficiente sunt tratamentele?

Stiind ca nu exista o metoda de vindecare pentru SM, exista o multitudine de abordari alternative asupra managementului bolii. Terapiile alternative se refera la tratamente neinstitutionalizate, ne-traditionale si, in mod frecvent, non-medicale. Multe dintre acestea sunt recomandate fara sa fie testate stiintific, de personal paramedical sau de amatori zelosi.

Desi unele tratamente alternative nu dauneaza prea mult, iar unele sunt chiar benefice, persoanele cu SM trebuie sa fie precaute cu privire la tratamentele care pretind ca pot modifica cursul SM sau chiar sa o vindece. Unele dintre metodele curative mai bizare sunt scumpe, pot fi periculoase sau nascute din disperare si trebuie analizate cu bun simt. Multe dintre noile tratamente sau vindecari miraculoase primesc o foarte mare atentie din partea mass-media, acestea neavand o provenienta sigura si verificata. Inainte de a aborda un tratament alternativ este recomandabil sa consultati si sa cereti informatii suplimentare de la societatea locala pentru SM sau de la medicul dumneavostra.

SOCIETATEA DE SCLEROZA MULTIPLA DIN ROMANIA
“Ïnformatii preluate de pe www.smromania.ro”