Diagnosticarea SM

Diagnosticarea SM

SM poate aparea la inceput ca o serie de simptome [simptoame] vagi care slabesc in timp, multe dintre aceste semne putand fi atribuite altor conditii medicale (boli). Prin urmare exista posibilitatea trecerii unei anumite perioade de timp pana cand procesul de diagnosticare sa sugereze SM. Pe de alta parte o diagnosticare mai clara a SM se poate face in cazul unor simptome tipice (de exemplu nevrita optica) si printr-o cronologie exacta a puseelor. Neurologul are nevoie de dovezi care sa indice implicarea a cel putin doua parti ale sistemului nervos central care sa aiba efecte vizibile in doua momente diferite.
Scleroza Multipa este in fond un diagnostic clinic si nu exista teste specifice pentru aceasta boala la fel cum nici un test nu este exact in proportie de 100%. Pentru diagnosticarea SM este nevoie de o serie de teste si de proceduri medicale care  includ  urmatoarele:

Trecutul medical personal
Doctorul va cere o evidenta a trecutului medical personal care include date despre semnele si simptomele din trecut, precum si referitoare la starea dumneavoastra actuala de sanatate. Tipul de simptome, aparitia si tiparul acestora pot sugera prezenta SM, dar este nevoie de intreaga serie de examinari si de teste pentru a confirma diagnosticul.

Examenul neurologic
Neurologul va cerceta prezenta unor anomalii de-a lungul cailor nervoase. Cele mai comune semne neurologice includ schimbari in miscarile ochilor, coordonarea membrelor, stari de slabiciune, probleme de echilibru, ale simturilor, de vorbire si ale reflexelor. Cu toate acestea examinarea nu poate oferi o concluzie clara asupra cauzelor acestor anomalii, prin urmare este necesara eliminarea bolilor care au simptome similare cu SM.

Testarea potentiale evocate auditive si vizuale
Cand apare demielinizarea (cicatrizarea) impulsurile nervoase sunt trasmise mai lent. Potentialele evocate masoara durata de timp necesara creierului pentru a primi si a interpreta mesaje (viteza transmiterii nervoase). Acest lucru se face prin plasarea unor electrozi la nivelul capului care monitorizeaza undele produse de creier ca reactie la stimuli vizuali si auditivi. In mod normal creierul reactioneaza aproape instantaneu la aceste tipuri de stimuli, dar in cazul demielinizarii sistemului nervos central, poate aparea o intarziere. Acest test nu este invaziv sau dureros si nu necesita spitalizare.

Rezonanta Magnetica Nucleara (RMN)
Scanarea RMN este un test recent folosit in diagnosticare si produce imagini de inalta rezolutie ale creierului si ale coloanei vertebrale, punand in evidenta zonele afectate de scleroza (leziuni sau placi). Desi acesta este singurul test care permite vizualizarea leziunilor produse de SM, acest test nu poate fi considerat decisiv datorita faptului ca scanarea nu permite evidentierea tuturor leziunilor si pentru ca exista si alte boli care pot fi cauza unor asemenea anomalii. RMN arata in modul cel mai clar marimea, numarul si distributia leziunilor si impreuna cu dovezile din trecutul medical personal si din examinarile neurologice reprezinta un factor foarte important in vederea diagnosticarii SM.
RMN este un instrument foarte important in evaluarea experimentelor clinice pentru ca permite masurarea activitatii bolii la nivelul creierului si al coloanei vertebrale.

Punctia lombara
Acest test consista in prelevarea de lichid cerebro-spinal (lichidul care circula in jurul creierului si al coloanei vertebrale) pentru evidentierea prezentei anticorpilor. Anticorpii pot aparea din cauza SM, dar si din cauza altor boli neurologice. Lichidul este prelevat prin introducerea unui ac in spate si extragerea unei mici cantitati de lichid. Pacientului i se face o anestezie locala pentru amortirea pielii, prin urmare, desi putin inconfortabil, acest test nu este de obicei dureros. In urma prelevarii fluidului pacientul trebuie sa stea in pozitie orizontala timp de cateva ore sau chiar sa petreaca o noapte in spital. Unii pacienti pot necesita o perioada de recuperare. Acest test poate indica prezenta SM dar nu este categoric luat individual.

Diagnosticarea SM nu este intotdeauna clar definita. Simptomele initiale pot fi vagi sau tranzitorii si pot induce in eroare atat pacientul cat si doctorul. Simptomele invizibile sau subiective sunt uneori greu de comunicat doctorilor sau profesionistilor in domeniul sanitar ceea ce face ca uneori pacientii sa fie considerati in mod eronat nevrotici sau ipohondri.
Dupa un puseu in urma caruia ati cerut sfatul unui medic, acesta poate sa nu va spuna despre SM. Acest fapt este normal pentru ca doctorul doreste sa observe cel putin doua asemenea manifestari intr-un interval de o luna si care sa se metina peste 24 de ore.

Legatura dumneavoastra cu medicul de familie si cu neurologul este esentiala. SM poate avea momente de criza sau acute care necesita o atentie medicala speciala, dar este o boala care face parte din viata de zi cu zi. Momentul diagnosticarii este unul foarte greu atat pentru persoana cu SM cat si pentru familie si ingrijitorii sai care trebuie informati pe larg despre diagnosticare, prognoze, tratament, ajustari ale modului de viata si consideratii despre convietuirea cu SM. Pentru persoanele cu SM medicul de familie si societatea locala pentru SM [SSMR local] sunt surse de informatii si de ingrijire importante.
Diagnosticarea SM reprezinta un soc si de multe ori se tinde spre stereotipuri legate de scaunele cu rotile si alte handicapuri. Cu toate acestea este foarte important de stiut ca foarte multe persoane cu SM si ingrijitorii acestora au cazut de acord asupra faptului ca viata se poate trai in continuare la maximum, fara a omite limitatiile impuse de boala. Astfel, in multe cazuri nu este necesara abandonarea locului de munca, a studiilor sau a vietii sociale. Multe din persoanele cu SM duc in continuare vieti productive, implinite si relativ normale.