Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătăţii reluarea internărilor şi operaţiilor în spitalele suport COVID-19

Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătăţii reglementarea în regim de urgenţă a situaţiei internărilor şi intervenţiilor chirurgicale în spitalele suport COVID-19, după ce a primit mai multe petiţii de la pacienţi, rude ale acestora şi de la organizaţii ale pacienţilor.

Petiţiile transmise Avocatului Poporului de la pacienţi, rude ale acestora şi de la organizaţii ale pacienţilor arată nemulţumirea faţă de interzicerea accesului în spitale pentru proceduri medicale complexe ce nu pot fi realizate decât în unităţi spitaliceşti.

„Avocatul Poporului a întreprins demersuri încă din 13 mai 2020, arătând la acel moment Ministerului Sănătăţii că nu se mai justifică îngrădirea accesului pacienţilor în spitalele desemnate suport COVID-19, întrucât există mai mulţi pacienţi cu boli cronice grave pentru care urgenţa este imperioasă, pacienţi care necesită proceduri medicale complexe, care nu se pot realiza decât în spital. Deşi apariţia Ordinului nr. 961 din 29 mai 2020 prevede faptul că după încetarea stării de urgenţă, în funcţie de evoluţia epidemiologică locală, se pot relua internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii, situaţia rămâne neschimbată în multe unităţi sanitare”, se arată într-un comunciat transmis vineri de Avocatul Poporului.

Situaţia duce la agravarea stării de sănătate a multor persoane, şi chiar la decese, motiv pentru care Avocatul Poporului a emis o Recomandare în care solicită Ministerului Sănătăţii, „emiterea în regim de urgenţă”, a unei circulare către toate spitalele suport COVID-19, „în sensul în care acestea să reia internările şi intervenţiile chirurgicale programate, precum şi activitatea din ambulatorii, în condiţii de siguranţă, respectându-se astfel, dreptul la ocrotirea sănătăţii pacienţilor”.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România a tras un semnal de alarmă, joi, asupra situaţiei continue de încălcare a drepturilor pacienţilor, arătând că deşi în alte domenii, lucrurile au fost relaxate, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în sistemul de sănătate. Aceştia atrag atenţia că în continuare sunt internate doar urgenţele, iar pacienţii sunt amânaţi până după 15 iunie, iar aparţinătorii pacienţilor nu au voie în unităţile medicale nici în cazurile speciale care se justifica (persoane care nu se pot deplasa, naşteri, etc.). Totodată, COPAC a adresat rugămintea Avocatului Poporului să se sesizeze în acest caz de încălcare flagrantă a drepturilor pacienţilor.

Sursa: Mediafax

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: