Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi a primit noi competenţe pentru a-i sprijini pe cei cu dizabilităţi care au nevoie de tehnologie asistivă

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi a primit noi competenţe pentru a sprijini persoanele cu dizabilităţi care au nevoie de tehnologie asistivă, anunţă Ministerul Muncii. Astfel, ANPD va putea acorda persoanelor cu dizabilităţi subvenţii din fonduri externe nerambursabile, pentru ca acestea să poată achiziţiona tehnologie asistivă.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, hotărârea de completare a HG nr. 50/2015 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
Astfel, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi dobândeşte noi competenţe pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi care au nevoie de tehnologie asistivă.
Potrivit Ministerului Muncii, ANPD va putea acorda persoanelor cu dizabilităţi subvenţii din fonduri externe nerambursabile, pentru ca acestea să poată achiziţiona tehnologie asistivă, respectiv acele echipamente sau produse care sunt utilizate pentru a le creşte, menţine sau îmbunătăţi capacităţile funcţionale. Este vorba despre dispozitive asistive şi tehnologii de acces, altele decât cele finanţate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
“Demersul face parte dintr-un pachet de măsuri destinat îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale persoanelor cu dizabilităţi, asumat de Guvern în cadrul întâlnirilor organizate în perioada februarie – aprilie 2018, întâlniri la care au participat organizaţii nonguvernamentale care activează în domeniul dizabilităţii”, a afirmat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.
Măsura urmăreşte creşterea oportunităţilor de integrare a persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, dar şi a calităţii vieţii acestora, prin facilitarea achiziţiei de tehnologie asistivă, în scopul adaptării locului de muncă la nevoile acestor persoane. Iniţiativa urmează a fi susţinută prin intermediul Programului Operaţional Capital Uman gestionat de Ministerul Fondurilor Europene.
Sursa: Adevarul

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: